SUPRAETAJAREA UNEI CASE

Vă mai aduceti aminte de supraetajarea unei case? De cele două episoade anterioare? În care am abordat conceptul de extidere a unei clădiri pe verticală. ”Supraetajarea si cei 4P” si ”Supraetajarea-mansardarea”. A fost voba de extinderea pe verticală a unui bloc.

Exemplul anterior

Era vorba de un bloc de locuințe P+3. A cărui extindere pe verticală, o supraetajare  cu mansardare urma să îl transforme într-un P+5. Se adăugau astfel la harta blocului fie 400 mp construiți, fie 350 mp utili,  fie 7 noi apartamente tip duplex.

Structura metalică,conceptul de proiectare structurală ale blocului de locuințe erau semnate de compania Rome Home. O structură de tip frame metalic, din profile ușoare, zincate. Îndoite la rece, din tablă de otel cu grosimea de 1,5 mm.

Cu aceeași companie, Rome Home,  ne întâlnim și cazul acestui nou exemplu. În poziția de producător al structurii metalice.

Ne întălnim cu același tip de soluție. Cu aceleași produse, livrate, în cea mai mare parte, sub formă de panouri prefabricate.  Asta pentru a scurta cât de mult termenele de execuție.

Hai să vedem ce isprăvi a mai făcut Rome Home.

Factorii

Era despre supratejarea cu mansardare a unui bloc de locuințe. Nu toată lumea are în proprietate un bloc de locuințe. Poate că interesul pentru supraetajarea unui bloc este mai mic. Cu certitudine există mai mulți proprietari de case. Poate ca interesul pentru supraetajarea unei case este mai mare. De aceea mi-am propus să reiau subiectul cu exemplul unei case. O casă normală. Obișnuită. Iată că oportunitatea și momentul au sosit.

Supraetajarea unei case este un gest justificat de mai mulți factori:

  • calitățile și defectele clădirii
  • caracteristicile tehnice ale clădirii pe care o deținem, în care locuim.
  • necesitatea măririi suprafețelor construcției.
  • creșterea numărului de camere,
  • adaptarea la nevoi noi generate de mărirea familiei
  • adăugarea unor noi funcțiuni
  • ridicarea standardului de confort
  • optimizări estetico-arhitecturale,
  • modernizarea dotărilor tehnice,
  • modernizarea instalațiilor de încălzire și ventilare,
  • adaptarea unui imobil vechi la cerințele contemporane,
  • reabilitarea structurală sau energetică.
  • Conformitatea cu cerințele legislative pentru structuri
  • Conformitatea cu legislația eficienței energetice, a caselor pasive sau case NZEB
  • un teren înghesuit, ce nu permite o extindere pe orizontală.

Argumente în supraetajarea unei case

Gestul constructiv și architectural pentru supraetajarea unei case ar putea sa fie susținut de urmatoarele argumente:

  • puterea financiară și curajul investitorului,
  • permisivitatea cadrului legislativ,
  • capacitatea portantă a cladirii existente,
  • creativitatea inginereasca și arhitecturală,
  • dorința de particularizare sau de identitate vizuală,
  • uneori chiar și de ”moda” vremii,

Așadar supraetajarea unei case poate fi un gest complex, de adaptarea la cerințe noi, la nevoi noi, metalități noi.

Oportunitatea si modelul

Am însoțit cu atenția noastră o casă normală și obisnuită. O casă pierdută, uitată de lume undeva în sectorul trei al Bucureștiului. O casă veche de circa 50-60 de ani, amplasată pe o parcelă mai degrabă mică.

Dupa scanarea completă si de mare precizie a casei,  a urmat expertizarea structurii existente.  Expertiza a stat la baza soluției structurale. O șaiba de beton armat între parter și sol. O centurare cu beton armat peste zidurile parterului ce erau realizate din caramida. Cu o re-dimensionarea clară. Cu o nouă clasă betonului. Și un tip de armătură apte să ducă în cârcă aripa nouă a casei: extinderea.

Menționăm că centura de beton armat urma să devină talpa de susținere a noii structuri metalice, tip frame. În această situație cofrarea și turnarea trebuia să conducă la realizarea unor grinzi de beton de mare precizie și planeitate, la coronament.

Apoi a început modelarea frame-ului metalic.  Element cu element, panou cu panou. Diagramă cu diagramă pana s-a închegat întreg ansamblu.

Softul de modelare structurala interpretează toate datele o perioadă cuprinsă între 7 și 15 zile. În functie de complexitatea proiectului. Când modelarea e gata structuristul verifică și dă OK-ul. Abia apoi poate  începe producția.

În fabrică totul este automatizat, planificabil, reglabil, predictibil. Totul este pigmentat cu foarte multi decibeli. Dar peste toate pluteste o precizie excepțională.

Cam asta e bucătăria internă a la Rome Home. Cui nu-i place să nu guste.

Performanțe în supraetajarea unei case

Credem că acest exemplu de supraetajarea unei case este grăitor. Și convingător cu privire la performanțele ce se pot obține în acest efort de remodelare, optimizare, modernizare.

Iată indicii suprafețelor:

  • suprafața terenului: 200mp
  • aria construită, inițială: 123 mp
  • aria utilă, inițială: 160 mp ( cu pod cu tot)
  • aria utilă, nouă: 196 mp
  • suprafață terasă noua: 22 mp

Din 4 încăperi la parter: living, dormitor, baie și bucatarie s-au obținut într-un final 13 încăperi. Din care 5 la parter, 6 în etaj și 2 în mansardă. Cu toate dependințele necesare. Cu o cameră pentru centrala termică și de ventilație. Plus o terasă de 22 mp și scara aferentă etajelor. Indiscutabil un progres, care a justificat investiția.

Implicarea architecților în creșterea gradului de confort este absolut specaculosă:

Iată ce s-a obținut la parter:

  • salon recepție oaspeti: 23,6 mp
  • living: 30mp
  • bucătărie: 17 mp
  • grup sanitar: 2,4 mp
  • cameră tehnică: 10 mp

La etaj:

  • Hol: 10mp
  • Dormitor matrimonial: 18,5mp
  • Dressing: 6,5 mp
  • Dormitor: 13,8 mp
  • Două bai: 4,8 si 5 mp
  • Casa scării: 10mp
  • Terasă: 22mp

În mansardă?……Cireașa de pe tort: camera de hobby, deservită de o baie completă. Acestea împreună, la nevoie, pot juca rolul unei garsoneire generoase. Au împreună o arie utilă de 27 mp. Numai camera are 22 mp.

Nu putem discuta despre supraetajarea unei case fără să menționăm aportul specialiștilor. Specialiști în ingineria structurală, a instalațiilor și a evaluărilor termice. Implicare vizibilă și corespunzătoare capitolelor următoare:

–  creșterea gradului de siguranță obținut prin consolidarea parterului existent

–  supraetajarea cu structură metalica din elemente ușoare din tablă zincată tip ”frame metallic”.

– creșterea eficienței energetice prin folosirea soluțiilor moderne de termo și hidroizolare

– implementarea sistemelor de tâmplarie cu geamuri tripan

– echiparea/utilarea cu instalații moderne, top tehnologic pentru încălzire și ventilare

Efortul

Una peste alta o casă a mileniului 3. Modernizată la circa 60 de ani de la darea in folosință. Cu niveluri noi de exigențe. Crescute pe absolut toate palierele: siguranță, confort, eficiență energetică, dotări și utilităti. Și nu în ultimul rând o creștere a nivelului calității arhitecturale. Benefic atât pentru locatari, cât și din punct de vedere urbanistic, social.

Nu dorim să sugerăm că genul acesta de intervenții sunt ușor de făcut, sau ieftine. Dimpotrivă. Discutăm aici de muncă și înaltă pricepere. Cu un efort finaciar deloc de neglijat.  Aceste eforturi și resursele bine gestionate conduc la gesturi arhitecturale spectaculoase. Care plac. Care impresionează. Și te fac să apreciezi că au meritat sa fie făcute.

Contextul

De aceea soluțiile pentru supraetajarea unei case, de mansardare a construcțiilor pot fi interesante în contextul revitalizării fondului construit din centrele urbane. Acolo unde suprafețele de teren sunt finite, modeste, de cele mai multe ori chiar mici. Unde vechimea și deprecierea fondului construit impun luare unor măsuri viguroase.

Pe principiu că dacă tot de apuci sa consolidezi o casă, poate că e mai bine să mai pui ceva bănuți și să te extinzi, ridicând gradul de confort și utilare.

Mixul dintre consolidare și supraetajare poate fi foarte echilibrat, la fel ca în exemplul nostru.

În funcție de soliditatea sau afecțiunile casei se pot face consolidări prin suprabetonare, sau confinări metalice. Uneori chiar consolidări cu sisteme de materiale compozite pe bază de fibre de carbon. 

Salvarea

Supraetajarea unei case poate realizată prin multe si diverse soluții tehnice, structurale. Salvarea in ceea ce privește viteza de lucru cu o încărcare structuală cât mai redusă poate veni din direcția structurilor tip ”frame metalic”.

Extinderile cu sistemele ”frame metalic” devin eficiente și productive prin viteza de instalare. Prin modularea si flexibilitatea elementelor metalice. Prin lejeritatea aplicării sistemelor de protecție termică si hidrofugă.

Prin greutatea redusă a ”frame-ului metalic” se scutesc sarcini structural excesive, pe care o casa veche nu le-ar putea susține. Se pot optimiza spectaculos chiar și soluțiile de consolidare. Se reduce durata interventiei la consolidare și, per ansamblu, timpul de executie în întreg șantierul. Termene reduse în mod absolut și spectaculos.

Sistemul acestui ”frame metalic” produs si promovat de Rome Home se impune acolo unde problemele structurale cu vecinatățile pot conduce la conflicte. Sau la deteriorări structurale ale caselor vecine, de multe ori lipite între ele.

Uneori extinderea pe verticală a unei case poate fi unica soluție în contextual aglomerării urbane. S-au într-un țesut urban slab organizat, foarte evident la imobile din perioada interbelică sau cea comunistă.

Prețul terenului, prețul constructiei, prețul social

In paragraful acesta vrem să atragem atenția asupra prețurilor excesie ale terenurilor.In primul rând uneori cu mult mai mari decât prețul pe metru pătrat construit. In al doilea rând poate că merită să investești într-un teren mai mic cu o casă veche. Casa veche dar cu un cert potențial de extindere.  In al treilea rând poate că e mai bine să investești într-o casp din oraș. Poate chiar dintr-o zonă veche, centrală. Decât să construiești undeva departe, la periferii sau în zonele tinere-suburbane,  acolo unde lipsește infrastructura. În localități fără școli și gradinițe, fără cabinete medicale, policlinici, spitale sau fără alte dotari sociale.

Consultați specialiștii

Nu uitați: consultarea specialiștilor pentru evaluarea potențialului unei imobil vechi, teren și casă, nu este un capăt de țară. Sfaturile specialiștilor pot aduce lumină într-o situație aparent fără ieșire.

Forțând un pic comparația: dacă descoperi un tablou uitat de lume prin podul casei nu te duci în târg să îl vinzi lângă rapiri din serai și creole cu harbuji, pe trei lei. Te duci sa îl evaluezi. Poate descoperi vreun Tizian sau vreun Grigorescu. Nu ai de unde știi ce a cumpărat bunicul. Poate alungi la o licitație si valoarea poate fi cu totul alta. Cam așa și cu batrânele casuțe. Multe au un potențial latent și abia așteaptă sa fie revigorate, puse în valoare.

Fără să mai adăugăm și serviciul social al creșterii calității estetice și arhitecturale ale spațiului urban sau rural. Cel aflat în suferință de cele mai multe ori!

Evaluați și decideți

În acest paragraf vă invit luați în calcul potențialul casei în care, încă, locuiți. Luați în calcul și potențialul privind supraetajarea unei case. Cu sau fără mansardă. În al doilea rând vă invit să evaluați chiar și potențialul zonei. Înainte de a vinde. În concluzie: faceți-i toate evaluările pentru a vedea dacă merită să vă mutați sau să rămâneți și să reconstruiți.

Arh. Viorel Pleșca

Membru OAR

Viorel Plesca

View all posts

Add comment

Your email address will not be published.

Viorel Plesca

Social Media

Urmariti-ne si pe retelele sociale

error: Content is protected !!