Trasarea axelor și a cotei zero în construcții este prima procedură a șantierului.

Prin procesul de trasare a axelor construcției se transpune în teren proiectul construcției întocmit de către architect âmpreună cu întrg colectivul de proiectare, folosind cote, coordonate și repere exacte. Totodată se marchează și cota +/-0,00 a viitoarei construcții.

Axele, virtuale, de obicei perpendiculare, se trasează pe două directii.  Echivalentul axelor X și Y din orice sistem de coordonate cartezian în trei dimensiuni.

Cota zero este unică și ea reprezintă cota de călcare, cea pe care vom călca la finalul lucrărilor, peste finisajul pardoselii, de obicei, a  parterului. De regulă se afla la nivelul parterului, ceva mai sus decât nivelul terenului, fie peste  CTN=cota terenului neamenajat, fie peste CTA=cota terenului amenjat. Orice obiect situat mai sus de cota zero se va  nota cu cota pozitiva, +. La 1 metru va fi +1,00. Orice obiect aflat sub cota zero va fi cotat cu  cota negativă, -. Planșeul unui subsol ar putea fi la cota – 2,50. Ați recunoscut axa Z.

Ce ne trebuie pentru trasarea axelor unei case și a cotei zero?
      1. PROIECTUL

ce va trebui să conțină planul de trasare. Pe planuri vor trebui marcate și cotate axele tuturor elementelor de rezistenta. Pe secțiuni vor trebui marcate cotele de nivel și implicit și cota zero.

  1. TOPOMETRISTUL

sau echipa de topometriști cu instrumentele de măsurare: un teodolit sau o stație de măsurare, trepied, monopeid, nivelă, conexiune GPS, ruletă, hârtie și creion.

  1. CONSTRUCTORUL

prin reprezentanții acestuia, care vin echipați cu cuie, ciocan, țăruși, ruletă și sfoară pentru marcarea axelor și a traseului ce urmeaza a fi săpat în vedere excavării pământului.

  1. PROIECTANTUL

nu poate lipsi având în vedere că impreuna cu el se va stabili poziția casei pe teren, cota zero în conformitate cu cele prevăzute de el în proiect. El este cel care a transpus pe hârtie visul viitorilor proprietari, și tot el este cel ce va împlânta conceptul teoretic în pământ, acolo unde îi este locul. Arhitectul stabilește legatura dintre vis și realitate punând casa pe sol.

  1. BENEFICIARUL,

 e bine ca acesta să fie prezent. În primul rând pentru a permite echipei menționate mai sus accesul pe amplasament. În al doilea rând în calitatea de ordonator de credite să poată verifica pe cei implicați că și-au facut treaba, dacă au făcut-o bine, pentrua fi platiti. In ultima instanță Beneficiarul se poate convinge că poziția casei, așa cum este prevazută în proiect, este exact ceea ce își doreste.

       6.DIRIGINTELE DE ȘANTIER

este persoana fizică angajată de către investitor/beneficiar, cu obligaţii privind asigurarea verificării execuţiei corecte a lucrărilor de construcţii, pe tot parcursul lucrărilor“.

Arh. Viorel PLESCA

Membru OAR

Viorel Plesca

View all posts

Add comment

Your email address will not be published.

Viorel Plesca

Social Media

Urmariti-ne si pe retelele sociale

error: Content is protected !!