ALEGE-S-AR PRAFUL!!!

Pe vremuri ”alege-s-ar praful” era blestemul românilor care își pustiiau ținuturile în fața năvălirilor otomane.
În deceniul negru era blestemul ”chiaburilor” împotriva comuniștilor care le luau pământurile și le ”duceau” la Colectiv.
Astăzi, pentru un oraș sau poate pentru o țară întreagă, poate deveni un îndemn, un slogan, un obiectiv major, o strategie, poate chiar o politică de stat. S-ar putea alege praful cel rău de lucrurile bune, ca grâul de neghină.
Sau, s-ar putea alege praful de noi.

Acum mulți ani, vizitând prima oară Viena, am străbătut-o încă din prima zi în lung și în lat. Frumos oraș. A doua zi, condiționat de un vechi reflex ce îl datorez tatălui meu, am dat să îmi lustruiesc pantofii. Nu aveam ce lustrui.
Așa că am început să caut motivele pentru care în Viena nu există praf.
Întors acasă am început să caut motivele pentru care în București există praf.

Iată o listă de motive. Nu știu dacă sunt chiar toate. Cred pe pe multe le știți si Dvs. Nu cred ca sunt proprii doar Bucurestiului. Fenomenul nu se reduce la murdara noastră Capitală. Cred că se reduce la întreaga noastră țărișoara. Fenomenul este cu atât mai deranjant cu cât are o vechime din ce în ce mai mare, și în ciuda unor măsuri nu stagnează. Dimpotriva, ia amploare, devine angoasant, nesănătos, morbid.
PRAFUL este peste tot. Alege-s-ar praful se aplică și aici. E suficient să cauți o sursă de praf. Vei găsi foarte ușor….mii.
Priviți-vă caroseria mașinii la două ceasuri după ce ați scos-o din spălătorie. Este deja prafuită. Priviți aceeași caroserie după trecerea unui firicel nehotărât de ploaie, în mijlocul verii. Vedeți pustulele căscate de mica picătură de ploaie în praful depus?


Priviți-vă gulerul cămășii dupa o zi toridă de vară, sau pantofii, sau batista de după suflarea nasului.
Priviți și veți vedea o parte din EFECTE. O altă parte, de altfel cea mai consistentă, nu o puteți vedea. Dar o puteți intui. Gândiți-vă la una sau la douăzeci de milioane de perechi de plămâni. Dacă toți am fi nefumători, și dacă nu ar fi nici o altă sursă de poluare, si tot ar fi prea destul PRAFUL pe care îl producem și pe care, pur și simplu, îl înghițim pe măsură ce respirăm.
Nu am discutat cu vreun medic posibilele efecte ale acestei contaminări. Însă îmi imaginez că nu se rezuma numai la boli pulmonare. Putem extinde la boli de ochi, alergii, boli de piele. Poate să invităm în numerele viitoare un medic care să ne spună mai multe.
Să vă ofer, până atunci, o lista de CAUZE? Voi încerca fără să am pretenția de a le epuiza.

Mai întâi a fost o ulicioara plină de colb, sau înglodată. Le mai avem și azi. Mai apoi a fost caldarâm cu pietre de râu. Pe urma au fost chitucii, ca la Podul Mogoșoaiei. Mai către zilele noastre a venit pavajul cu piatra cubică, din granit, așa cum nu îl mai vedem azi la Șosea. Mai sunt niște citate mici prin Centrul Vechi, prin spatele Ateneului.
Rosturile dintre elementele de pavaj au devenit o permanență, fiind pline, după caz, cu glod, praf sau fire de nisip. Am și acum în memorie omul cu lancea legată de compresor, care sufla praful și alte părți fine, în vederea asigurarii aderenței cine știe cărui bitum sau mortar. Îl sufla. Nu îl mătura, nu îl aspira, nu îl culegea în vreun fel sau altul. De cules îl culegeam noi, cu plămânii.


Deodată a apărut betonul. Beton pe străzi, prin glorioasele cartiere socialiste, beton de 2 lei prin curțile marilor industrii comuniste. Beton pe toate drumurile sau aleile cu statut provizoriu, care până la urmă s-au permanetizat din sărăcie, prostie sau lipsa de responsabilitate. Aaaa, mai e incă o cauza: din hoție. Câte străzi nu figureaza ca betonate sau asfaltate și nu sunt? Sau câte diguri de beton nu sunt raporate ca executate? Și dacă te duci într-un control afli că le-a luat viitura. Da!!!! La ultima inundație. Apa spală betonul, dar spală și facturile.


Dupa beton a apărut asfaltul. Însă o dată cu betonul și asfaltul au apărut și gropile. Gropile sunt un izvor nesecat de praf. Dacă aș putea inventa un soft, o aplicație care să măsoare volumul gropilor și al crăpăturilor, aș știi cu precizie câte grame de praf sunt la metru cub de aer respirat. În statisticile ”lor” nu mai cred demult. Cum nu am softul sau aplicația las grija în seama cercetătorilor englezi.

După drumurile din beton și asfalt au apărut trotuarele și, o dată cu ele, bordurile. O dată cu bordurile au apărut și marile biznisuri. Au apărut și încă merg bine de tot, de tot, de tot. Bordurile se fac din beton. Foarte slab calitativ și foarte perisabil. Troutuarele se fac din pavele. Tot din beton. Și, ca un regal al corupției, în trotuarele cu borduri si cu pavele de beton, se înfig stâlpi din granit, pentru a proteja trotuarele, pietonii de asaltul autoturismelor hămesite după un loc de parcare. S-au testat sute de kilometri cu borduri din granit. Nu sunt eficiente și nu dau rod în afaceri.

Din două motive.
Unu: rezistă prea mult comparativ cu betonul. Beton care se macină, corodează, crapă și trebuie repede schimbat.
Doi: nu poți să bagi manopere, prelucrări superioare la o bordură de trotuar. Aceasta trebui să fie o simpla prisma. Masa mare, muchii vii, procesari putine, produs ieftin. În timp ce…. la stâlpanii din granit…ce ați observat? Toate muchiile sunt teșite, frezate toate la 45 de grade, ca să nu ne accidentăm. Lipsește glanțul din grijă producătorului față de piciorele noastre. Și de profitul lui.


Conjugată cu grija primarilor pentru ssm-ul pietonului de rând. Toate conjugate în spatele conturilor…..deschise.
După enumerarea de mai sus constatăm că betonul este rege. Însă un rege care corodează și el sub acțiunea vântului, a ploilor, a înghețului, a sării, și mai recent a clorurii de calciu aruncate iarna pe străzi, pentru topirea zăpezilor si a….betonului.
Betonul este un rege pe care, la noi, nu l-ar putea spăla nici șapte Dunări și nu l-ar ”îndulci” nici șaptezeci de Dâmbovițe. Este Regele ”Sursă de Praf”.

V-ați imaginat vreodată cât timp consacră poporul german pentru studierea betonului? Pentru studierea efectelor corozive ale betonului? Sau câte soluții tehnice dezvoltă germanii pentru stabilizarea acestui amestec de ciment și agregate? Poate că nu. Dar la câtă penurie de praf e pe la ei, pe acolo, ne dăm seamă că realitatea lor bate lejer imaginația noastră.
La noi….e prea scumpă până și cea mai ieftină soluție.
Să trecem de la drumuri la poduri și căi ferate. Și aici avem traverse de beton, dar pe lângă ele mai avem și ceva metal. Dacă nu e protejat anticoroziune metalul oxideaza. Și ce să vezi? Oxizii aștia sun și ei o altă sursă de praf.
Ne mutăm puțin și la construcțiile civile și inginerești.


Pentru că avem și aici mici istorioare. Mai întâi au fost chirpicii. Cu scliviseală de lut și paie și balegă de cal. Pe urmă au venit cărămizile, cu varul, cu mortarul și cu cimentul. Și pentru că nu mai avea prea mult loc, mortarul s-a insinuat și el printre caramizi, în rosturi. Acum rămâne de văzut : fie mortarul are rost, fie rosturile au mortar. Oricum, mortarul mai are și nisip, de râu. Mereu și mereu câte o parte levigabila. Tot o sursă de praf.


Pe urmă au apărut olanele, țiglele. Evident, ceramice. La un moment dat au apărut tencuielile, gleturile. Toate rudele prăfoase ale mortarului, din ce în ce mai fine și mai ”rafinate”. Pentru a le proteja s-au inventat zugrăvelile. La începuturi din var, acum numai din rășini și așa numita ”parte uscată”. Tot un praf și ăsta.
Dar nu abandonăm betoanele. Betone în fundații, betoane în suprastructuri. Betonul de fiecare zi, neted ca un chip lepros. La panourile prefabricate. Panouri care în anii 80-90 împânziseră draga noastră republică socialistă. Pe astea încă nu le-a vândut nimeni. Păi nu!!! Pentru că mai întâi trebuie să dai afară locatari, să demolezi și apoi să le vinzi. Nu ați văzut cu Turnul IFMA? Nu ”se” merită atâta efort. Și apoi dacă nu cumpără nimeni, ce te faci cu molozul? Îl tranformi în PRAF si îl dai gratis la popor. Ei da, asta sursă de praf.


Prefabricatele au început să se micșoreze și să se diversifice. Au apărut serii noi: azbestul în plăci ondulate, imaculatele blocuri de BCA și mirobolanții bolțari. Sau țigle prefabricate din beton, care mai de care mai oxidate ( a se citi colorate cu oxizi, sau pigmenti, evident și aceștia prăfoși). Am mai bifat o sursă de praf.
Alege-s-ar praful!!! Nu au fost scutiți deloc plămânii noștri. Grija industriei construcțiilor nu se oprește aici. Nu!!!! Nu suntem scutiți de nisip, talc, sau ardeziile minuscule ale milioanelor de metrii pătrați de hidroizolații realizate din membrane bituminoase. De la cartonul asfaltat cu nisip și până la contemporanele membrane aditivate cu APP sau SBS. Cașerate cu nisip, ardezie, talc. Puțin trafic, puțin vânt, puțin îngheț și le mutăm și pe astea în plămânii nostri, cei atât de încercați. ALEGE-S-AR PRAFUL !


Despre panourile din gips-carton ce să mai vorbim? Ipsos. Alta sursă de praf. Ați văzut containerele de resturi dintr-un șantier? 10% din panourile de gips-carton pleacă pe acolo, ușor și timid, către noi și plămânii noștri.
Toate cele de mai sus, prin fabricare, aplicare, prelucrare și utilizare reprezintă o monstruoasă sursă de praf.
Poate că ar mai fi de menționat stațiile de betoane, poligoanele de turnare a prefabricatelor din beton. Acum vreo 20 de ani toate erau amplasate în oraș. Cele din oraș au dispărut. Au fost înlocuite cu succes de ”salba” producatoare și poluantă, înșirată ca blondele, pe Centura. Atoate cuceritoare și atoate înconjurătoare. Nici nu ne poluează!!! Nu, sunt departe, pe Centură!!! ALEGE-S-AR PRAFUL !
Despre cum sunt protejate la vânt silozurile de agregate, despre cum sunt spălate autospecialele la ieșirea din stații, sau cum le mai curge ”nasul” la vreo curbă, nu doresc să discut aici și acum. Le vedeți și Dvs. la fel de bine ca și mine, în calitate de șoferi pe drumurile patriei.


Însă, atrag atenția asupra modului în care NU sunt protejate toate marile camioane cu agregate de balastieră, propspete, șiroinde, camioane mânate aprig de șoferii groazei. Camioane din ale căror bene se scurg toate zoaiele și care măresc și ele cupola de praf a orașului.


Mai putem bifa ca sursă de praf patrimoniu de ruine al patriei, unele dintre ele chiar monumente istorice, așa cum este și exemplul prezentat: Mănăstirea Doamna Chiajna.

Pentru că minunatele industrii ale materialelor de construcții ne pun boabele în sac. Dar nu ne urcă și sacii în căruță. Ne oferă o serie întreagă de substanțe de impregnare, vopsire, zugrăvire, lăcuire….Ce? nu ați auzit de beton lăcuit?…substanțe pe bază de tot felul de rășini ( epoxidice, alchidice, poliuretanice, acrilice) care pot stabiliza în maniere transparente sau colorate părțile levigabile ale structurilor, tencuielilor, platformelor, drumurilor, cele atât de agresive pentru sănătatea noastră. ALEGE-S-AR PRAFUL !
Dar cine să le cumpere? Sau cine să le aplice?


Cumva minunații constructori veniți de pe alte meleaguri să se căpătuiască aici? Nu. Pe ei nu ii obligă nimeni sa respecte mediu. Iar constructorul român poluează din tradiție.
Cumva iresponsabilii investitori care construiesc pentru că să vândă cu un profit cât mai mare? Aștia nu pun nici hidroizolații ca lumea, darămite să mai de un franc pe metru pătrat pentru protecția anticorozivă a betonului.
Sau cumva firmele tip ”regii autonome”, sateliții cinstiți din subordinea primăriilor corupte?
Nici măcar cei care iși fac casă în regie proprie. Ori sunt ignoranți, ori nu au buget pentru așa ceva.
Pe de alta parte, cine să ne oblige? Vreun inspectorat din construcții? Aiurea.
Vreo lege elaborată de ministere nevolnice și parlamentari impotenți si corupți?
Cine să se mai ocupe de controlul aplicării și respectării legii? Poate garda de mediu? Ah, ce glumă bună am reușit să fac. Poate jandarmii, poate marțienii? Cine știe, mai degrabă marțienii pentru că ei sunt verzi….


Cine să se mai ocupe cu anti poluarea? Bineînțeles că pădurea. E singura care a mai rămas. Frate cu Românul.  Ca rol, ca funcțiune. Ca suprafață și potentențial NU. Am avut noi grija ȘI de asta. ALEGE-S-AR PRAFUL !
Uite așa ne pustiim noi țara, singuri. Fără sa ne indemne nimeni. Fără să ne ajute nimeni.
Oricum nici nu ar putea să ne învețe. Suntem perfecți la distrugere și poluare. Dăm lecții oricui. Totdeauna din curul clasamentelor.
Și uite așa se face că o țară întreagă e prafuită și la propriu, și la figurat. Nu prea văd să se opintească mulți cu desprăfuirea.

”Apa trece, pietrele rămân” e un proverb stașnic. Dar vetust. Trebuie actualizat. Cum ar fi?
”Noi suntem trecători, praful rămâne”?
Ar putea să devină noul proverb. Mai actual. Mai tragic.

De aceea, înainte de a fi lansată campania ”MAREA DESPRĂFUIRE NAȚIONALĂ” vă îndemn să alegeți binele de rău. Să alegeți soluții care să nu devină sursă de praf. Sa protejăm ce mai avem de protejat și să facem dracului ceva până nu se alege praful.

De tot și de toate!

Arh. Viorel PLEȘCA
Membru OAR

Viorel Plesca

View all posts

2 comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Din cite am auzit, piatra cubica este scoasa si vinduta de cine trebuie in marile capitale europene sanatoase la cap, care vor sa-si mentina aerul de epoca. (Vezi dezastrul oribil din peninsula Constantei, unde piatra cubica a fost inlocuita cu dale identice pentru zona pietonala si carosabila, dale care deja sint afundate, iesite, sparte.)

Viorel Plesca

Social Media

Urmariti-ne si pe retelele sociale

error: Content is protected !!