PEREȚI VERZI, FAȚADE VII

Azi vom vorbi despre pereți verzi, fațade vii.

Nu sunt în campanie electorală, nu am prieteșug cu vreun primar, nu vreau să scot altceva în evidență.
Doresc doar să vă prezint surpriza, poate chiar o premieră românească: existența unui perete verde la „Colegiul Octav Onicescu” din București.
La o primă vedere da, este o Premieră. Dacă nu, îi rog pe cei ce au întâlnit un astfel de proiect în România să mă contrazică, furnizandu-mi informatiile riguroase.
O certitudine există. Pentru mine oricum este o premieră.

După mulți ani de zile de luptă pe frontul introducerii „verziturilor” în piața arhitecturii și a construcțiilor, vederea acestui perete verde în Romania este o premieră absolută.
Am muncit mult pentru implemetarea conceptului de terase vegetalizate și pereți verzi. Rezultate? Nesemnificative. Câțiva metri pătrați de terase vegetalizate. Și zero metri pătrați pereți verzi!!!!! Să revenim la subiect: pereți verzi, grădini vii.

Ne aflăm în cartierul Berceni.

Rețineți! Locul unei premiere românești. Pe strada Trivale din București văd o nacelă, în ea doi băieti muncind la un perete. Care nu seamănă cu un perete.
Mă dau mai aproape, cer permisiunea, intru in vorba cu ei. E real. Nu e ca la TV. Nu e fake news.
În documentarea pe care m-am străduit să o fac am descoperit și lucruri „mișcătoare” pe strada Trivale: se asfaltează, și carosabilul și trotuarul. Se bordurează. Bașca am văzut un nou tip de trotuar. Cu borduri de granit înnădite cu bolarzi, la pas de trei. Lucrări ample de construcții la clădirea colegiului, la fațade, în sala de sport, în curtea colegiului, o viermuială peste tot. Vecinele discrete urmăresc totul din spatele portilor…închise.
În mod cert toate acestea pot fi corelate cu existenta campanie electorala. Pentru amatorii de polemici, tocmai prin curaj și noutate, ar putea să intre în vizor chiar și un perete verde.
Însă, sublinez încă o data, este doar o discuție tehnică. Despre pereți verzi, grădini vii.


Investiția

este realizată din bani europeni, prin programul „Green Deal” al Comisiei Europene. „Green Deal” sau „Pactul Verde”. Sau „Afacerea Verde”? PACTUL!!!
Să vedem ce zice „Pactul Verde”?
Zice că dorește să stimuleze utilizarea eficienta a resurselor prin trecerea la o economie circulară, mai curată și că dorește sa refacă biodiversitatea și să reducă poluarea. UE va oferi sprijin financiar și asistență tehnică pentru a-i ajuta pe cei mai afectați de tranzitia la economia verde. Pentru aceasta a creat „The Just Transition Mechanism” . Mecanismul va contribui la mobilizarea a cca. 150 de miliarde EUR, în perioada 2021-2027, în regiunile cele mai afectate. Se zvoneste ca României ii vor fi alocate aproximativ 757 milioane Euro, o sumă deloc de neglijat.
Politicienii discuta deja despre „mărul otravit” oferit de UE. Despre costurile privind lansarea acestui program. Despre închiderea minelor din Valea Jiului şi a capacităţilor energetice Turceni şi Rovinari. Despre cât vor avea de suferit angajații din sectorul energetic de prin Galaţi, Dolj, Prahova, Mureş , estimativ încă vreo 28.000 de locuri de muncă. Un pamflet. Un pamflet echivalent cu 24% din capacitatea de producţie a energiei tarii. Pentru protejarea mediului, pentru o economie durabila.

Chestii grele la scara mare.

In toata furtuna asta politica m-am gadit sa va vorbesc despre bucuria mea mica, desi o stim cu totii: cu o floare nu se face primavara.
Despre pereți verzi, fațade vii care ar putea sa mai apara pe ici, colea.
Primarul Sectorului 4 zice ca peretele verde la de la Colegiul „Octav Onicescu” este un proiect pilot. Declara ca dupa ce trage toate concluziile va aduce gradini verticale si va perpetua modelul pe toate cladirile publice din sector. Sincer? De abia astept!!!!
Sa va spun si de ce…..


Sunt extrem de benefice aceste gradini verticale, acesti pereți verzi, fațade vii.


In primul rand prin avantajele ecologice pe care le prezinta: imbunatatesc microclimatul, au un aport la termoizolarea si ventilarea constructiei, pastrarea si chiar marirea biodiversitatii, efecte pozitive in retinerea particolelor aflate in suspensie in aer, si estetic: adice natura mai apropape de noi, la nasul nostru. Psihologic: verdele este culoarea cea mai relaxanta!!!


Scaderea temperaturii


O fatada vie, cu vegetatie poate evapora intr-o luna de vara cca 100 l de apa, cantitate care extrage 632 W din energia mediului inconjurator. Acest factor conduce, ca si in cazul teraselor vegetalizate, la scaderea temperaturii ambientale din orasele suprapopulate, aglomerate si poluate.


Calitatea aerului


Imbunatateste calitatea aerului prin primenirea acestuia. Un metru patrat de gradina verticala este echivalentul unei suprafete de 4 mp de vegetatie la sol. Care neutralizeaza prin fotosinteza 2,4 kg de dioxid de carbon pe an.
Mai contribuie si prin filtrarea particulelor in suspensie din atmosfera, ce se depun pe frunze. Pe care le spala ploaia. Si tot ploaie le conduce prin canalizari la statiile de epurare. Mai putin praf, mai multa sanatate.


Protectia peretilor suport, ai constructiilor


Este evitat contactul direct dintre peretii constructiei si apele meteorice. Este evitat impactul direct al razelor solare, al radiatiei UV. Ceea ce conduce la o reziliență mai buna a peretului si a constructiei respective.


Ventilarea fatadelor


Structura acestor pereți verzi, grădini vii creaza un strat de aer intre vegetatie si peretele constructiei, ceea ce transforma gradina verticala intr-o fatada ventilata. Fluxul de aer asigura un regim termic si un nivel de confort mai bun, atat pentru exterior cat si pentru interior, mai ales in timpul verilor. Studiile pe timp de iarna nu sunt finalizate, dar exista indicii ca si iarna peretii respectivi pot aduce un aport termic, in functie de tipul de vegetatie propusa si de modul in care rezista la frig.


Optimizarea acustica


Studiile arata ca exista influente ale peretilor verzi pe diferite tipuri de frecvente audio: amplifica frceventele situate intre 125 si 1.250 Hz, si atenueaza frecventele situate intre 4.000 si 10.000 Hz, atenuare ce poate atinge si 10 Db.
Dar stim cu totii: orice perdea de vegetatie reprezinta o perdea acustica. Cu cat mai deasa, cu atat mai benefica pentru protectia urechilor si nervilor nostri.


Costul cu investitia


Umbla o vorba ca un cost mare il au sistemele Sempergreen cu panouri Flexipanel, undeva sub 500 euro/mp. Gradul de verde este de 80% inca de la realizare. Un sistem cu plante perene, cataratoare, precultivate cu o acoperire de 15% la instalare va creste ca acoperire la 30% in primul an poate costa si 100 euro/mp.


Costurile cu intretinerea


ADP Sector 4 abia a realizat acest perete. Probabil dupa primul an de zile vom avea o imagine completa din punct de vedere al raportului calitate pret. Cum va arata peretele verde, gradina noastra verticala. Si cat va costa intretinerea. Insa trebuie mentionat ca sistemul are in dotare o instalatie de irizare a a apei, sau „apa cu picatura” pentru fiecare ghiveci, pentru fiecare planta in parte. La fatada verde pe care o vedeti au fost implementate peste 4.000 de ghivece. Deci vom avea un consum de apa si energie, mai ales ca sistemul este asistat de un soft. La care va trebui sa adaugam costurile cu gradinarii, cu gradinaritul si cu ghivecele cu plante de rezerva, ce vor creste cuminti in sera. Se adauga energia electrica si cate vor mai fi fiind.


Ecologia nu e ieftina.


Cum dracu sa fie ieftina cand ne straduim sa distrugem planeta asta de mii de ani si acum vrem sa o reparam pana in 2050?
Sa luam de exemplu acest perete. Inaltime 15m, latime 11m, suprafata 165 mp. 25 de ghivece pe metru patrat, un total de 4.125 de plante. La un pret estimat de 300 de euro pe metru patrat avem un cost cu investitia de 49.500 de euro. Acum aveti scara lucrurilor. Daca luam cate o fatada de la toate instititutiile publice din sectorul 4, echivalenta ca suprafata cu cea prezentata aici, si presupunem ca ar putea sa fie vreo 200, iaca un nou capitol la bugetul primariei. S-a strigat Bingo la biletul anual de un milion de euro.
Iar apoi anual, cu gradinaritul, cu schimbarea ghivecelor, cu insamantari, pre-plantari, plantari si alte horticulturi avansate mai bagam inca un capitol important la buget. S-a strigat Bingo pentru mentenanta la biletul anual de 500.000 de euro.
De asta spun ca ecologia nu e ieftina. Nu as vrea ca „Pactul Verde” sa fie chiar un „Green Deal” si sa transforme Economia Durabila intr-o afacere de tip „panseluta 2, panseluta 3, panseluta N”.

Pana atunci insa sa ne bucuram de pereți verzi, grădini vii. Este un element insolit in cadrul orasului. Stiu niste proiecte private care nu s-au bucurat de atentia bugetara necesara ca sa se transforme in gradini verticale.

Mai este un lucru pozitiv de semnalat si poate cel mai important:

amplasarea acestui perete verde pe o instituie de invatamant, in ochii copiilor, este un gest de educatie. Un gest responsabil pentru oamenii de maine. Tineri despre care speram ca vor pretui mai mult natura, vor aprecia mai mult biodiversitatea si vor gusta mai mult din efectele benefice ale acestui gest.
Un gest nu tocmai ieftin.


Dar educația și sănătatea sunt de neprețuit!!!!

Arh. Viorel Plesca
Membru OAR.

Viorel Plesca

View all posts

1 comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Viorel Plesca

Social Media

Urmariti-ne si pe retelele sociale

error: Content is protected !!